Puricele si Profesorul

Hans Christian Andersen
Scribner’s Monthly, Vol. 5, Issue 6 (April 1873): 759-761.
Drepturile de traducere rezervate :)


A fost o data un aeronaut pentru care lucrurile au mers prost, balonul s-a spart, l-a aruncat de-a berbeleacul,si s-a facut farâmite. Dar baiatul sau a avut noroc, cu doua minute înainte sarise deja cu parasuta, noroc curat, a scapat nevatamat,unde mai pui ca avea toate cunostiintele pentru a deveni un aeronaut, pacat ca nu mai avea balon si nici suficiente mijloace sa cumpere unul.


Dar viata trebuie traita, asa ca deveni trubadur si începu sa vorbeasca din stomac, de fapt deveni ventrilog, cum se spune. Era tânar, atragator, începu sa poarte mustata si purta hainele cele mai bune pe care le avea, lesne ar fi putut trece drept fiul unui nobil.
Domnisoarele aveau o parere foarte buna despre el, iar o tânara domnita a fost atât de fermecata de dânsul si de îndemânarea sa încât fugi cu el in tari straine. Acolo îsi lua titlul de Profesorul atceva nu putea face.

Se gândea încontinuu cum sa faca rost de un balon cu care sa pluteasca prin aer alaturi de draga sa satie, dar oricât socotea nu avea mijloacele necesare.

"Vor veni!" spuse el.
"Numai dacă ar vrea!," spuse ea.

"Suntem tineri," spuse el, "Iar acum sunt dom' Profesor" Ea îl ajuta credincioasă, stând la uşă şi vânzând bilete la spectacol, plăcere cam friguroasă în vremuri de iarnă. Îl mai ajuta şi la unul din numerele sale. Ea intra într-un dulap, un dulap mare, iar ea trebuia să se strecoare în despărţitura din spate a dulapului, se creea astfel iluzia pentru public că a dispărut. Dar într-o seară când deschise dulapul, ea deveni de nevăzut şi pentru el, nu era în faţă nu era în compartimentul secret, nici măcar în clădire, nicăieri nu putea fi văzută sau auzită, iar asta a fost contribuţia ei la spectacolul magicianului.

Ea nu s-a mai întors niciodată, era prea obosită de toate, şi se săturase de tot şi toate. Magicianul îşi pierduse simţul umorului, nu mai putea să râdă sau să glumească, aşa că lumea începu să nu mai vină la spectacole, câştigurile se subţiară, hainele sale cedară şi ele, iar până la urmă deveni unicul propietar al unui purice mare, pe care i-l lăsase moştenire nevasta, motiv pentru care ţinea enorm la purice. Şi îmbrăcă puricele să performeze, să prezinte omagii şi chiar să foloseasca un tun, bineînţeles un tun pe măsura puricelui.

Profesorul era mândru de purice, iar puricele era mândru de el însuşi, învăţase două trei lucruri, şi deja avea ceva sânge uman în el, văzuse cele mai mari oraşe, fusese văzut de prinţi şi prinţese, de la care primise onoruri, apăruse în presă şi în afişe. Ştia că e un purice faimos care poate să întreţină casa unui Profesor.

Puricele era mândru şi faimos, şi totuşi când el şi Profesorul călătorira la clasa a treia pe calea ferată,fuseseră privilegiaţi căci ajunsera în acelaşi timp cu cei de la clasa întâi.Aveau un pact secret unul către altul, era ceva ce nu trebuia să ştie nimeni, niciodată nu se vor însura, puricele va rămâne un celibatar iar Profesorul văduv. Era echitabil aşa.
"Unde dă cineva lovitura norocoasă"spuse Profesorul, "nu trebuie să mai calce pe acolo a doua oară." Era un fel de deontolog Profesorul, judeca caractere, şi asta e o ştiinţă în felul ei.Dar cel puţin vizitase toate ţările din lume, mai puţin în cele sălbatice, aşa că decise să mergă întruna. Acolo mânăncă bărbaţi creştini pe pâine, ştia profesorul în mod sigur, dar el nu mai era creştin iar puricele nu puteai să-l numeşti bărbat, aşa că se gândiră că pot intreprinde o astfel de aventură din care vor face o grămadă de bani.

Călătoriră cu un vas cu aburi şi apoi cu o corabie cu pânze, puricele îşi făcea numărul, aşa că reuşiră să meargă gratis în drumul lor către tara sălbatică. Acolo domnea o tânără prinţesă. Avea numai opt ani, dar domnea ca regină. Preluase puterea de la mămica şi tăticul ei pentru că aşa vrusese ea, şi era extrem de frumoasă şi deosebit de ţopârlancă.

De îndată de puricele îşi prezentă omagiile şi trase cu tunul, prinţesa începu să plângă, "El sau nimeni!", Se îndrăgosti nebuneşte de purice, deşi ea era oricum dusă cu pluta, orice am vrea să-i spunem.
"Copilaş, drăguţ şi sensibil" spuse tăticul ei "Daca ar exista vreo metodă să-l transformăm în om!"

"Rezolv eu, boşorogule" spuse ea care deja nu mai era micuţa prinţesă ce vrorbea cu tăticul ci o sălbatică. Şi puse puricele pe mânuţa ei albă şi zise:
"Acum eşti un bărbat care guvernează cu mine, dar trebuie să faci ce spun eu, altfel o să te omor pe tine şi o să-l mănânc pe profesor."
Profesorul primi o cameră mare cu pereţii din zahăr candel, putea chiar să lingă zidurile, păcat însă că domn profesor nu se omora după dulciuri. De dormit avea un hamac, era aproape ca în balon, pentru că tot timpul nu se gândea decât la balon.


Puricele trăia cu prinţesa, stătea pe mâna ei delicată şi pe gâtul ei alb.Îşi smulse chiar un fir de păr din cap, şi îl puse pe profesor să lege puricele de picior apoi legă puricele de superbul cercel din coral roşu, ce timpuri minunate se gândea prinţesa, are puricele şi cu mine. Dar profesorul nu se simţea prea confortabil, era un călător înnăscut, îi plăcea să colinde din oraş în oraş şi să citească prin ziare căt de perseverent şi de ingenios fusese când dresase puricele să se comporte ca un om.
Dar acum se legăna în hamac, şi lenevea. Mânca numai mâncare bună: ouă proaspete, ochi de elefant şi pulpe de girafe prăjite. Canibalii nu trăiesc numai cu oameni. Pentru ei e o delicatesă specială!

"Mânuţă de copil cu sos de piper" spuse mămica prinţesei, "e cea mai bună"

Profesorul însă se plictisise şi ar fi preferat să se care din ţara sălbatică, dar trebuia să ia cu el şi puricele, pentru că puricele era pâinea şi untul lui, minunea lui.Dar cum să facă? Nu era lucru uşor. Aşadar se concetră cât putu şi apoi spuse:

"Acum Stiu!"

“Tăticule de prinţesă! fă-mi o favoare.Lasă-mă să fac ceva. Lasă-mă să-ţi învăţ supuşii să se prezinte în faţa alteţei voatre regale! Asta se cheamă cucivilizaţie printre marile puteri ale lumii”

"Pot să învăţ şi eu să fac asta?" întrebă tatăl prinţesei.

"Nu prea se cade" zise profesorul "dar te pot învăţa Mare Tătic sălbatic să tragi cu tunul. Să faci BUUm,se duce în aer, apoi cade şi de la capăt."

"Lasă-mă să bubui!" zise tăticul prinţesei. Dar în toată ţara nu se găsea alt tun decât tunul de jucărie al puricelui.

"O să torn unul mai mare!" spuse profesorul. "Numai dă-mi mijloacele. Trebuie să am cea mai fină mătase, aţă şi ace, funii, frânghii şi sfoară, şi nişte cordelină pentru balon, astea pot arunca pe cineva sus de tot, astea toate sunt din cadrul tunului,"

"Cu orice preţ" spuse tatăl prinţesei, şi îi dărui tot ce ceruse. Toată curtea şi toată populaţia se adunase să vadă turnarea tunului. Profesorul nu-i chemase până când balonul nu era gata de zbor. Puricele stătea pe mâna prinţesei şi privea. Balonul fusese umplut şi abia mai putea fi ţinut, se mişca am putea spune violent.

"trebuie să-l urc ca să se răcească" spuse profesorul, şi se urcă în nacela de dedesubt."Dar nu pot să-l controlez şi să-l manevrez singur. Trebuie să am un ajutor calificat, şi nu văd pe nimeni altcineva decât pe purice."

"Daa! nu-l lass...!" spuse prinţesa, dar totuşi întinse mâna cu puricele spre profesor, care îl puse pe mâna lui.

"Să dăm drumul la funii şi frânghii" ţipă el. "Acum balonul pleacă" Spectatorii crezură că spuse tun, iar balonul urcă din ce în ce mai sus, deasupra norilor departe de ţara sălbatică.
Mica prinţesă, familia ei, şi oamenii aşteptară să poate că încă mai aşteapta şi acum, iar dacă nu crezi mergi şi verifică în ţara sălbatică, toată lumea acolo vorbeşte de purice şi de profesor, şi toţi cred că se vor întoarce când se va răci tunul, dar ei nu se vor întoarce, ei sunt acasă printre noi, în ţara lor natală, ei circulă pe calea ferată la clasa întîi, şi nu la bou vagon, au un mare succes, un balon mare. Nimeni nu-i întrabă cum au făcut rost de balon sau de unde vinŞ sunt băieţi bogaţi acum şi au devenit persoane respectabile:
Puricele şi Profesorul!